BERETA MAMEI MELE Poem by Dumitru Crudu

Pe când încă mai trăia mama mea într-o zi Și-a pierdut Bereta, la care ținea foarte tare. Bereta ei preferată, Micuță Ca un cactus. Și verde ca un papagal. Când pleca la rude Și-o punea în cap. Când pleca la târg, Se ducea cu bereta aia, Fie că era iarnă sau vară, fie Că ningea sau ploua, neapărat ieșea Din casă cu bereta aia. Pe care și-a pierdut-o însă Cu trei ani înainte să moară și a suferit Enorm din cauza asta. Suferea așa de tare că Nu putea să doarmă nopțile. Am surprins-o de câteva ori Chiar plângând. Bereta aia pe care a cumpărat-o În tinerețe, Probabil, era prima cumpărătură Pe care a făcut-o după ce s-a căsătorit cu tata. Acum eu am găsit-o. Acum după ce mama mea nu mai e în viață. Am găsit-o după divan. Nici nu-mi imaginez cum a nimerit acolo. Am luat-o în mână și am răsucit-o pe toate părțile. Am scuturat-o de praf și Am privit-o cu atenție. Dar mama mea nu mai e în viață ca să i-o dau. Cât s-ar mai fi bucurat dacă ar fi văzut-o. Bereta aia micuță cât un cactus și verde ca un papagal. Dar nu am aruncat-o. Si am bagat-o în geantă, Fiind gata oricând să i-o dau dacă mi-ar cere-o, Deși știu că asta nu are cum să se întâmple Decât dacă într-o bună zi îmi voi ieși eu din minți