După ce fata ei s-a căsătorit Poem by Dumitru Crudu

După ce fata ei s-a căsătorit

După ce fata ei s-a căsătorit, doamna Moraru a vrut să divorțeze de Domnul Moraru. Dar n-a divorțat, deși Toată viața ei a visat asta. Toată dragostea dintre ei s-a golit ca gălbenușul unui ou Când au început să îmbătrânească Și au dat bolile peste ei. Și ea nu putea trăi fără dragoste. Domnul Moraru a devenit foarte egoist. Se gândea numai la un singur lucru: Cum să-și scape pielea și să trăiască mai mult Și toată ziua freca menta pe coridoarele din policlinci Ca într-o pădure, uitând cu totul De doamna Moraru Și nemaifăcând nimic prin casă și lăsând-o pe doamna Moraru Să se descurce singură. Când a murit domnul Moraru am intrat cu ea În biroul directorului cimitirului „Doina" Și acesta a întrebat-o pieziș: Vreți să vă rezervez loc de mormânt lângă soțul dumneavoastră? și doamna Moraru a refuzat. Acolo pe loc am crezut că a supărat-o întrebarea brutală și cinică a directorului cimitirului, un tip care, cât timp a vorbit cu noi, a clănțănit mereu din dinți, deși nu mânca nimic. Apoi, peste un an, când a murit și Doamna Moraru și a fost înmormântată tocmai într-un alt capăt al cimitirului la vreun kilometru distanță de domnul Moraru am înțeles de ce a refuzat să-și cumpere loc de mormânt lângă soțul ei. În sfârșit, a divorțat.

COMMENTS OF THE POEM
READ THIS POEM IN OTHER LANGUAGES
Close
Error Success