New York (Romanian) Poem by Pavol Janik

Din oglinda culcată
a golfului liniştit,
săgeţile unui oraş numai unghiuri
străpung cerul înstelat.

În marea lămpilor aprinse,
bărci vioaie iubitoare de flirt
tremură-n chip minunat
pe rochia ta de seară
cu motive-n relief.


Devenim brusc de negăsit,
pierdute ace-n labirintul
foliilor lucitoare.

Unele lucruri le luăm în cheie personală -
limuzine decapotabile,
veveriţe năpârlite în Central Park,
trupul de metal al libertăţii moarte.

În New York e-ntuneric mai tot timpul.
Dar bezna strălucitoare se luminează.
Luciul flamboaiant al megalopolisului
scrie mesajul lui Einstein
despre viteza luminii,
în fiecare seară, pe suprafaţa
scânteietoare a apei.


Şi iarăşi, când se-apropie amurgul,
ecranul argintiu al cerului newyorkez
revarsă-n trombe sânge hollywoodian.

Până unde se-ntinde imperiul de sticlă şi marmură?
Şi ce ţintă oare şi-au ales
rachetele suple-ale zgârie-norilor?

Dumnezeu îşi cumpără un hot-dog
la capătul unei străzi
cu şaizeci de magazine.

Dumnezeu e-un negru
îndrăgostit de cenuşiul betonului.

El a iscat soarele
într-o cutie de carton,
din cel mai nou soi de sclav.