nu e momentul
să mă mai țin
de promisiuni
...
mi se ridică pleoapele spre cer
într-o îngemănare de neiertat
până la nourul nestins
gândirea mea amestecă
...
poate o să plec şi eu cândva dezbinând
acest cântec, poate o să mă îngrop
ca un orologiu bântuit de
atâta strigăt, poate
...
mâinile lui îmi trag fericirea
peste vălul albit
forfota lumii se înăsprește
nesomnul îmi așază gândurile în rafturi
...
la fiecare capăt de drum mă așteaptă
o nouă oglindă cu ușile deschise și
...
cu urme vișinii
îmi scriu povestea în chip silicificat
culoarea sufletului îmi curge prin epidermă
...
măsura mâinilor noastre
nu ne mai încăpea
în piele sângele clocotea
poate cântăreață de jazz
...