Într-O Cumplită Noapte Poem by Dorina Neculce

Într-O Cumplită Noapte

mâinile lui îmi trag fericirea
peste vălul albit
forfota lumii se înăsprește
nesomnul îmi așază gândurile în rafturi
ascuțindu-mă strâng în pumni sângele de plumb
şi îţi scriu cu nepăsare: iubite mâinile tale ne-cuminți
îmi aduc fărâme de soare buzele tale de argint
îmi așteaptă bătăile de aripi şi asfințitul mă cheamă
în cămările tale adânci ne sunt căutările
legănate de păpuși cu ochii împletiți din ierburi amare
cu pieptul de scânduri te-am așteptat
pe o cărare de luceferi ascunși
dar tu nu ai venit şi îţi urmezi pasul
peste umerii mei înconjori lumi de hârtie
nouri şi munți în burțile multor fecioare
ai sângerat iubite al meu
cu nimb de foc te-am așteptat şi
tâmplele noastre nu s-au atins şi
mâinile noastre nu s-au închinat şi
privirile noastre nu au scuturat cerul
trupurile noastre iedera încă nu ni le-a înveșmântat
voi veni mi-ai zis demult vorbele tale inundate
într-o lumină diafană au murit
voi veni ai tot strigat şi
munții capetele și-au aplecat şi
mâinile mele au tresărit
cununa de cristal pe creștetul meu
s-a dezrădăcinat tăcute zâmbete
pe obraz mi-au înflorit şi tu iar m-ai
strigat rătăcitor printre crengile nopții
rupeai târziul trupul acoperindu-mi-l cu uitare
scufundându-mă fără milă în râuri de sânge
în râuri de foc în râuri de nepăsare
mă poți în luminile amurgului privi şi Eu
îţi voi aduce daruri descusute din talie
îţi voi legăna copii cu tălpile de humă
o să mă înalt plutind între noapte şi zi
între nouri şi ceață între hotare de anotimpuri pentru tine
Acolo voi fi fărâmă de viață înaintea ochilor tăi galbeni
nu voi muri şi voi clinti umărul cerului
te voi căuta printre mulțimile nebune
poate într-o cumplită noapte
pe când nisipul va plânge
şi albatroși mă vor striga
te voi regăsi

Friday, June 1, 2018
Topic(s) of this poem: arafat
COMMENTS OF THE POEM
READ THIS POEM IN OTHER LANGUAGES
Close
Error Success