Confuzie Poem by Dorina Neculce

Adevărul are formă rotundă.
Confuzie gravă. Adevărul poate
sta în mijlocul drumului, cu genunchii strânși,
cu mâinile strânse împrejur ca un cordon ombilical
iar uneori se poate sprijini de
un piron imaginar, numit balanță.
Talerele sunt în echilibru.
Brațul stâng este al meu.
Brațul drept este al tău.
O undă de tristețe ne învăluie chipurile în prag de anotimp
Adevărul are frumusețea revărsată,
dar poate cădea în păcat ca într-o robire dulce...
Azi, mireasma verdelui împarte cu generozitate trăiri profunde,
umple goluri- hăuri-guri-căscate...
Cineva poartă Războiul Marilor Iubiri pe umeri
lovind în inima desenată sub cămașă
ca pe o floare de păcat.
Păcat?
Confuzie gravă!
Mă simt dezertoarea abia plecată
înspre Războiul Luminilor.
Raze ceruite îmi împrejmuiesc gâtul
oferindu-mi posibilitatea de a mă apleca.
Scad un an, trag linie, și adun lumile la un loc.
Las viețile în urmă...Tristețea îmi șoptește că
porumbeii au uitat să zboare înfrânți
sub greutatea unor mesaje de pace
Aripa lor zace, atârnând în colbul fierbinte
Nu mai avem timp să le oblojim rănile deschise.
Bocancii tropăie nerăbdători, scutură praful și trec mai departe...
Pace...zace...
Confuzie!
Dezbină și vei conduce!
Numai învinșii au aripi.
Pentru noi, azi, nu e
Doar o simplă sărbătoare.
Clipa îngroapă Adevărul.
Îl găsește un orb cu puțin noroc.
Șuvoiul de cântec
Dintr-o simfonie neterminată
Se risipește prin colțurile gurii.
Simt genunchi apăsați peste piept.
Dinăuntrul meu se eliberează o Confuzie,
Dar nu uit că am corpul de cleștar.
Şi înlăuntrul meu
Dospește tainic o albă mare confuzie...