SALONUL NOUĂ, LĂUZE Poem by Dan Coman

intru în salonul nouă cu o oaie atîrnată de gît.
înaintez greu,
oamenii de pază m-au luat drept preot
şi se ţin întruna după mine
şi ca pe o cruce îmi tot ridică oaia
şi-o sărută pe bot

şi oaia asta speriată ascunzîndu-se în hainele mele ca-n iarbă
o face pe tlinda să rîdă în hohote.
înainte să se ridice din pat
am văzut cum şi-a aranjat puţin bătăile inimii de parcă
şi-ar fi aranjat pe sub masă o fustă de moroşancă.

lăuze-lăuze, deasupra chiuvetei o bucată de aer stătut
pe care asistenta o tot împunge cu acul. şşşşt,
oaia de la gît a adormit, ca nişte lilieci
celelalte femei stau atîrnate cu capetele-n jos,
să nu se tulbure laptele.

lăuze-lăuze, din bucata aceea de aer nu iese nimic.

mă aşez pe marginea patului şi din compotul pe care-l deschid
se prelinge mai întîi cafeaua.
ca un mic lan de buruieni
laptele praf a năpădit etajera
şi ţine umbră în salon şi-n umbra aceasta
tlinda ademenind cu masaje celălalt lapte.

văd bine : e tristă şi nedumerită
şi-mi face semn s-o ajut

şi-atunci îmi strecor capul sub plapumă
şi îmi strecor capul sub capot şi odată ajuns la înălţimea sînilor
îmi lipesc urechea şi ascult şi cum n-aud nimic
îmi zic cine ştie poate că laptele de mamă nu sună
şi-atunci prind încredere şi apăs sînii de cîteva ori
şi sfîrcurile pocnesc ca degetele
dar în afară de-un aer proaspăt care îmi dă direct în ochi
nimic, nici o picătură.

nu-i bai, îi şoptesc tlindei, nu-i bai
şi încurajările mele ca nişte sarmale îi pătează capotul.

e tîrziu acum, du-te mai bine
şi eu ştiu după roşeaţa ei
că e acum vremea alăptatului şi dau să mă ridic
cînd ca la un semn în salonul nouă începe viaţa:

rînd pe rînd femeile încep să respire şi încep să scîncească
şi se ridică aşa cum ar ridica o cafea şi ufff au ioi
cu amîndouă mîinile îşi saltă burţile
şi laptele le sună în sîni ca un adevărat expresor

rînd pe rînd se ridică şi făcînd un perfect şir indian
încep întîi să se legene şi încep întîi să fredoneze un cîntecel
o laudă alăptatului natural
şi-abia după ce-şi aşează una alteia mîna pe umăr
abia apoi încep să dea din picioare ca din nişte rotiţe

şi ţop-ţop una cîte una ţop-ţop afară din salon

şi iat-o şi pe tlinda mult în spatele tuturor ,
roşie-roşie la faţă şi
fără ţop-ţop la mers

iat-o ieşind şi pe ea cu sticluţa de milumil în braţe
de parcă-ar ieşi cu un sac de cartofi şi
de parc-ar ieşi direct cu sînii la vedere
şi nu-mi face nici un semn s-o aştept
nu

aşa că îmi trezesc oaia de la gît
şi imitînd mişcarea lăuzelor
ne strecurăm în baia maternităţii
şi fumăm