Istoria Burtii Poem by Paul Abucean

Paul Abucean
Istoria Burţii



(proeminentului tălmaci DANIEL IONIŢĂ, care-şi exprimă public recunoştinţa pentru genele cu care l-a înzestrat mămică-sa)


o, tu, ce-ţi exporţi spre zenit de extaze
spre glorii externe excesul de gaze
cu-atîta splendoare extremă, obscură
(un mistic exemplu de hidrocarbură)
şi cele divine le ai atestate
cu-atîte ştam-pile şi certificate
şi slava ţi-o faci pe pămînt cunoscută
cu-aşa exaltată credinţă-n valută
încît se întreabă experţii-n placente
pe patru oceane şi cinci continente:
în care excelsă, exchisă matrice
s-au fost conceput aşa gene ferice?

o, tu, pripăşit unde-i ieftin nutreţul
şi toate-s pe piaţă, şi toate-şi au preţul
şi toate-s egale, latrina şi stupul
şi plînge călăul, şi behăie lupul
sub stalin fuşi tare (o, castă aleasă!)
iar azi, cînd ţi-i pretin duşmanul de clasă
proclami triumfal în Istoria Burţii:
cultura e moartă - trăiască mancurţii!
şi pentru că sùntem un neam de bezmetici
în creierul nostru te-ntorci să deretici
şi toate-s frumoase, şi toate-s egale
eminul, dinescul, şi glandele tale

o, tu, afazie, tu, logică laxă
idei avortate spontan de sintaxă
tu, ainştain dă buftea, tu, nàrcis dă sidnei
feciorul năpîrcii şi vărul echidnei
tu, vodă la canguri şi slugă la lepre
la cei desţăraţi în costume de zebre
tu, ce cu instinctul specific reptilei
votezi consecvent cu puternicii zilei
ce-i face cînd vîntul din est reîncepe?
.... te-ndoaie din şale (cum ştii tu!) spre stepe
spre vlad de pe volga şi vlad din ogradă
şi-ndată ce vezi că-n final se deznoadă


sărută-i sub coadă!

(2013)


============================
Din aventurile Criticului-Sugaci


Era în 31 august 2008, Ziua limbii române (numită de ministrul culturii din Republica Moldova, din precauţie, „limba noastră”) . Grigore Vieru (despre care nimeni nu-şi putea închipui că va muri în curând, într-un accident de maşină) era sfios-exuberant, privindu-ne pe noi, oaspeţii din România, dar şi pe ceilaţi comeseni, numeroşi, cu un entuziasm obosit, cu duioşie, cu mulţumirea că suntem împreună.

Se putea observa că – din cauza bolii lui de inimă – era foarte slăbit. Când a vrut să ridice cupa de şampanie, a trebuit să-l ajut; i-am ridicat mâna cu mâna mea. Avea ceva plutitor în mişcări, arăta ca o umbră, şi totuşi, din adâncul declinului lui fizic iradia bunătate.

Ca să îl provoc şi să îl amuz ====mă plângeam lui că n-am deloc succes la femei şi îi povesteam, şarjând, cum sunt ţinut la distanţă de graţioasele moldovence===== (pe ale căror gâturi lungi ar merita să stea cele mai scumpe coliere de aur şi diamante din lume) . În cele din urmă l-am rugat ====să-mi dea un sfat: cum să procedez ca să cuceresc şi eu o femeie frumoasă la Chişinău.=====

– Alex – mi-a spus Grigore Vieru, cu o voce plină de căldură şi de... responsabilitate, iar în vasta încăpere s-a făcut imediat linişte – n-am o pregătire teoretică în domeniu, dar pot să-ţi spun cum procedez eu. Nu e complicat. Mă uit la femeia care îmi place şi încep să mă tângui: „Vai, vai, vai, sunt mic şi pricăjit, am rămas singur pe lume, mor de foame şi de sete, am ajuns la capătul puterilor şi nimeni n-are grijă de mine.” Femeia, ca orice femeie, e mânată de instinctul ei matern. Şi cum mă aude scâncind, mă şi ia la pieptul ei şi îşi scoate din sutien o ţâţă şi îmi dă să sug. Şi mă mângâie, şi mă drăgăleşte, după pofta inimii mele.”

Transportat de ceea el însuşi povestise, Grigore Vieru a tăcut câteva clipe. Apoi, revenind în realitatea comună, s-a uitat atent la mine, m-a măsurat cu privirea, şi-a amintit cât de mare sunt şi imediat a clătinat din cap, sceptic.

– Mi-e teamă însă, Alex, că în cazul tău metoda asta n-o să dea rezultate.

P.S. Culmea este că... a dat. Femeile pe care am experimentat metoda recomandată cu atât de fin umor de Grigore Vieru =====au intrat în joc, prefăcându-se că mă cred. Şi chiar dacă au avut aerul că doar glumesc, până la urmă tot m-au mângâiat şi m-au drăgălit după pofta inimii mele=====.