Povestea Mastilor Venetiene De Cornelia Paun Heinzel Poem by Cornelia Paun

DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL: "Povestea măştilor veneţiene"
Imediat ce Sorana a păşit în oraşul lagunelor, al romantismului, al iubirilor supreme şi al celor mai crunte trădări în dragoste, Veneţia, tărâmul răsărit din apă, a avut sentimentul că trăieşte într-o lume miraculoasă, în care timpul parcă s-a oprit din mersul său firesc, că pluteşte într-o atmosferă pătrunsă de spiritul medieval, în care cavaleri şi domniţe dau viaţă celor mai grandioase castele şi palate, ce păreau a fi înghiţite de apa ce le traversează nestigherită, de la un capăt la celălalt. Combinaţia incredibilă de apă şi lumină, dădea magie şi feerie locului. Iar mirajul Veneţiei, oraş al luminii dar şi al întunericului a făcut ca fiecare clipă trăită în această fermecătoare lagună sărată a Mării Adriatice, să fie simţită la maximum.
Părinţii săi au ales acest fascinant loc, ca destinaţie, pentru vacanţa intersemestrială din februarie, ademeniţi de faima şi istoria magicului oraş.Şi bineînţeles că s-au îndrăgostit de acesta de la prima vedere... de faţadele... de zidurile scorojite ale clădirilor, grave, decăzute... dar în acelaşi timp mândre şi somptuoase, purtând cu nobleţe amprenta timpului.
Ĩn acest oraş de legendă care părea că nu oboseşte şi nu doarme niciodată, Sorana avu impresia că feţele caselor care se oglindesc în apă îşi spun propriile poveşti, ce păreau a ascunde secrete incredibile şi propria istorie, încremenite parcă într-un alt timp. A fost imediat încântată de plimbarea cu gondola, dar, în acelaşi timp, obosită de drum, adormi.
Deodată, Sorana simţi cum cineva o atinge delicat pe umăr.
- Ce faceţi aici, în gondolă, frumoasă domnişoară? Eu sunt Andrea, fiul ducelui de Torino. Aţi venit la carnaval?
Sorana se frecă la ochi cu palmele şi când îi deschise, văzu un adolescent frumos, brunet, înalt, într-un costum de print medieval, cu o mască aurie, cu paiete şi pene de păun, în mână.
- Da, dar unde sunt părinţii mei? întrebă fata nedumerită.
- V-aţi pierdut de ei? Nicio problemă. Vă voi însoţi eu să-i găsiţi. Străduţele oraşului, înguste şi întunecate sunt ca un labirint, în care este dificil a le da de capăt. Eu le cunosc însă foarte bine. Iar plimbarea sigur vă va plăcea.Ce poate fi mai romantic decât o plimbare cu gondola pe Canalul Grande, printre palate, biserici, case somptuoase, cu cerul deasupra noastră, acompaniaţi de un gondolier care ne cântă...
- Dar ce mască frumoasă aveţi! exclamă fata.
- Vă place? V-o dăruiesc cu plăcere! spuse fiul ducelui.
Sorana a fost încântată de plimbarea cu gondola, printre minunate clădiri aparţinând altor timpuri, printre străduţele înguste ale oraşului. Traseul i-a condus către kilometrul 0 al Veneţiei: piaţa San Marco.
- Oprim puţin aici, spuse Sorana şi scoase din buzunarul hainei un corn. Ĩl fragmentă şi hrăni câţiva porumbei cu fărâmiturile.
- Povestiţi-mi despre carnaval! De când se organizează aceasta fastuoasă sărbătoare în oraş? întrebă fata.
- De zece ani. Secolul nostru, al Xlll-lea, marchează începutul Carnavalului, răspunse adolescentul.
- Dar suntem în 2015! exclamă fata.
- Cred că glumiţi. Veneţia a fost întotdeauna renumit în epoca actuală, medievală, pentru balurile sale fastuoase şi pline de farmec, cu prinţese şi ducese de o frumuseţe rară. Dar cea mai minunată era însăşi fiica dogelui. Când aceasta împlini şaisprezece ani, dogele s-a gândit că poate şi ea să vină pentru prima dată la bal. I-a comandat de la Paris o rochie delicată de dantelă şi o pălărie minunată.
Şi iată că a venit şi ziua mult dorită a balului. Când fiica ducelui intră în sala de dans, toţi rămaseră înmărmuriţi de frumuseţea ei. Prinţii, ducii, marchizii numai cu ea doreau să danseze. Atunci toate femeile prezente la festivitate s-au supărat foarte tare. Oricare dintre ele pălea în faţa frumuseţii Rosinei, fiica dogelui. Dar cel mai tare le-a durut faptul că au rămas nedansate.
În zilele ce au urmat balului s-au strâns toate şi s-au gândit ce să facă. Fiica altui duce, Carla, invidioasă foc pe Rosina propuse atunci, ca la bal, totdeauna toţi să poarte măşti, ca să nu le eclipseze aceasta, cu frumuseţea ei.
Toate persoanele s-au gândit să-şi facă măşti cât mai minunate şi mai atrăgătoare, viu colorate, cu pene de păsări exotice, din mătăsuri şi catifele scumpe, împodobite cu dantele şi paiete. Şi la următorea sărbătoare, toţi au fost uimiţi de frumuseţea măştilor, încât nu a mai rămas nicio ducesă, prinţesă sau altă fată nedansată. Astfel, carnavalul a devenit în acest loc o tradiţie.
- Ce poveste minunată! exclamă Sorana.
- Priveşte în faţă "Poarta Suspinelor"! O veche legendă spune că, dacă treci cu gondola pe sub această poartă şi săruţi persoana iubită, dragostea va învinge orice obstacol şi va fi eternă, spuse Andrea. Şi se apropie încet de Sorana şi dori să o sărute…
- Sorana, ce faci? Este târziu! Ai dormit atât de mult! se auzi vocea dulce a mamei.
Fata deschise încet ochii larg. "Deci a fost numai un vis! "gândi ea. Privi apoi perna din apropierea sa şi zări masca aurie cu paiete şi pene de păun…