VIOLUL Poem by Dan Coman

nici o clipă nu am încetat să-mi vorbesc altfel decît unei femei
dar astăzi nerușinarea depășește orice închipuire.
e peste miezul nopţii o oră și eu mă rotesc în jurul meu
cu o viteză ameţitoare și-mi tot sărut mîinile.
mi-e peste puteri să mă abţin. pînă peste puteri.
căci numai știind că sînt acolo în el și trupul meu reacţionează
cum zece pisici în călduri laolaltă cum
ghinga cum nimeni altcineva.
am încercat totul. pînă și muţenia
pînă și totala nemișcare. fără folos.
de cîte ori îmi vorbeam gura mea mai că s-ar fi devorat pe sine
de atîta splendoare sonoră de atîta meșteșug.
luni de zile n-am făcut altceva decît să
mă umilesc însă fără, fără folos.
cu adevărat: niciodată n-am încetat sămi
vorbesc altfel decît unei femei
dar astăzi nerușinarea a depășit orice închipuire.
astăzi cînd tocmai reușisem să-mi adorm trupul
iar tensiunea dintre mine și el aproape că se risipise.
numai că nimic nu a fost mai puternic și nimic nu m-a putut opri:
m-am ridicat în toată splendoarea mea deasupra trupului meu
și l-am ţintuit între perne
și întocmai ca unei femei i-au fost de-ajuns
cîteva mișcări puternice și pline de precizie
pentru ca strigătele lui înfundate să-mi acopere strigătele.