IubeșTe-O, Dar Las-O Sălbatică Poem by Enache Dan

Iubește-o, dar las-o sălbatică,
Ca vântul ce bate peste câmpii nesfârșite,
Cu mireasma de libertate, ce înflorește în inima ei,
Și cu pasiunile ce ard, precum flăcările unui foc nestins.
Iubește-o, dar las-o să danseze,
Ca ploaia ce cade pe frunzele de vară,
Cu picături de bucurie, ce se preling pe obrajii ei,
Și cu ritmul inimii ei, ce bate în acord cu natura.
Iubește-o, dar las-o să viseze,
Ca stelele ce strălucesc în noaptea adâncă,
Cu lumina ce se reflectă în ochii ei sclipitori,
Și cu dorințele ce zboară, precum păsările spre cer.
Iubește-o, dar las-o să cânte,
Ca râul ce șiroiește printre stânci,
Cu melodiile ei dulci, ce alină suflete rănite,
Și cu vocea ei, ce răsună în ecoul muntelui.
Iubește-o, dar las-o să exploreze,
Ca un vultur ce zboară peste văi și munți,
Cu curiozitatea ce o ghidează spre noi orizonturi,
Și cu aripile ei, ce o poartă spre libertate.
Iubește-o, dar las-o să fie ea însăși,
Ca un copac ce crește în mijlocul pădurii,
Cu rădăcinile adânc înfipte în pământ,
Și cu crengile ce se întind spre soare.
Iubește-o, dar las-o sălbatică,
Așa își găsește adevărata esență,
Și în libertate, ea își trăiește viața cu pasiune și intensitate,
Fiindcă ea este un spirit liber, un suflet nedomolit, o iubire eternă.