ii vezi mergand cu pasi greoi
prin frunze maturate de furtuni...
prin viscole-adancite cu vreascuri..
cu fata zbuciumata de durere..
de suferinta...nu de mangaiere..
ii vezi si chipul palid pe o parte...
iar pe celalta rosie ca macul..
caci ei nu vor fi bine..niciodata..
asa au fost..asa sunt...si asa vor fi.
ei votr trai sperantele desarte
ce au trait si in trecut..traiesc si acum
cu grele clipe-aduse de departe..
sa-i mangaie..sa spuna ceva bun..
caci ei ne sunt trimisi drept un exemplu
despre ce-nseamna-a fi sarac mereu,
si de avere..si de mangaiere..
chiar si de prieteni mai adeseori
si chiar de stele ce apar pe cer in zori...
This poem has not been translated into any other language yet.
I would like to translate this poem