Prof. Ph. D. Cornelia Paun Heinzel: Legenda Ursuleţului Braşovean Partea Il Poem by Cornelia Paun

Prof. Ph. D. Cornelia Paun Heinzel: Legenda Ursuleţului Braşovean Partea ll

A doua zi, la masa de seară Alexandru nu-şi putu ascunde bucuria şi povesti părinţilor săi:
- Tată, am văzut ieri un ursuleţ cu stea argintie în frunte, la gunoaie.
- Fii atent, poate fi periculos. Precis nu e singur. Dacă te vede mama, ursoaica, precis te atacă. Cu aşa ceva nu este de joacă, spuse tatăl.
- Dar este foarte drăgălaş. Nu poate face rău la nimeni, explică băiatul.
În zilele următoare, tatăl lui Alexandru a fost invitat de un prieten de-al său, patron, la o masă festivă în vila sa, din Râşnov.
- Vine şi vechiul meu prieten, din Anglia. Îl vei cunoaşte şi tu, îi spuse acesta.
Petrecerea era în toi şi invitaţii povesteau de zor, despre întâmplări neobişnuite, de la vânătorile la care participaseră de-a lungul timpului.
- Lucrul ce m-a şocat cel mai mult în pădure a fost un ursuleţ cu stea argintie în frunte, relată englezul şi nimeni nu mă crede că ar exista. Toţi cred că eu fabulez, dar l-am văzut cu ochii mei, acum câteva veri.
- Un ursuleţ cu stea argintie în frunte? spuse mirat tatăl lui Alexandru. Fiul meu a văzut zilele trecute, la noi în Răcădău, la pubelele de gunoi, un astfel de ursuleţ. Şi eu am crezut că fabulează. Alexandru al meu are o imaginaţie foarte bogată. Uneori, nu cred ce-mi povesteşte.
- Este ursul pe care îl vreau eu, de mult timp! exclamă englezul.
- Acolo nu este pământul meu, spuse proprietarul. Nu pot să te ajut deloc. Te descurci singur acum, dacă-l vrei cu adevărat.
-Voi merge chiar mâine, în zonă să-l văd numai, spuse englezul hotărât.
Şi chiar a doua zi, urcă serpentinele Tâmpei, căutând pe Neânfricatul. Străbătu cu atenţie toate serpentinele, cercetă toate tufişurile doar, doar va da de el. Şi, într-un târziu, minunea s-a întâmplat. Ursuleţul însetat, tocmai încerca să bea apă, din pârâiaşul ce izvora din munte.
Englezul se apropie de urs şi dori să-l prindă cu un lasou. Neânfricatul îl simţi, se sperie, lovi omul cu labele pentru a se apăra şi o luă la fugă.
John, căci aşa se numea bărbatul, se şterse de sângele ce ţâşnise din zgârieturile de pe faţă.
- Dar, ce-ai păţit? Cine te-a zgâriat atât de tare? îl întrebă patronul când s-a întânit cu el.
- Ursul căutat de mine. L-am găsit şi uite ce mi-a făcut, spuse englezul.
- Putem folosi lucrul acesta. Vom anunţa mass media că un urs sângeros a atacat în zonă, un turist englez. Când este vorba despre străini, românii sunt în stare să facă orice. Toate ziarele vor prelua ştirea. Vom putea obţine astfel, în mod legal, aprobarea să-l vânăm.
În zilele următoare a fost trimis un grup de vânători, în pădure, pentru a urmări ursul.
- Vreau să merg şi eu cu voi, îşi exprimă dorinţa englezul. Doar eu am fost victima lui.
Neânfricatul se refugie spre Dealul Melcilor. Nu era o zonă plăcută pentru el. Era teritoriul pe care se desfăşurau permanent lupte cu pittbuli, animale feroce şi necruţătoare, care-l lătrau imediat, când îi simţeau prezenţa în apropiere. Acum însă, nu avea altă soluţie. Se putea ascunde într-una din catacombele dealului, concepute în timpul războiului, de populaţia oraşului, pentru a se adăposti de bombardamente. Dar acum, acolo locuiesc copiii străzii. Singura soluţie posibilă pentru el, părea a fi peştera misterioasă, despre care îi povestise mama sa, Martina. Acolo, se afla o apă subterană, în care dispăruse cu mulţi ani înainte, un băieţel. Pompierii veniţi să-l salveze, nu mai ieşiră niciodată din grotă. Un grup de cercetători străini, dotaţi cu aparatură sofisticată, de ultimă generaţie veni să facă scufundări în apa misterioasă şi niciunul nu se mai întoarse la suprafaţă. Neânfricatul hotărâ că în adâncul infinit al apei va fi locul salvării sale, unde nu va mai fi hăituit şi în care va putea fi liber, pentru totdeauna.
Auzi lătratul câinilor de vânătoare. Simţi apropierea oamenilor. Se mişcă mai repede, dar degeaba. Vânătorii se apropiau tot mai mult de el.
Atunci Neânfricatul păşi în peşteră, înaintă spre apa infinită şi... sări...
Bărbaţii erau în pragul intrării în grotă, când văzuseră animalul aruncându-se în neant. Au privit neputincioşi.Dispăruse din viaţa lor, dar devenise liber şi nimeni nu mai putea să-l hăituiască vreodată. Ştirea dispariţiei ursuleţului se transmise fulgerător, pe cale orală.
Alexandru a fost însă cel mai afectat de ea. Îşi pierduse pentru totdeauna cel mai fidel prieten. Adormi nefericit cu gândul la el.
Deodată, un zgomot puternic îl trezi. Vântul furios şi ploaia rapidă deschiseră cu repeziciune ferestrele camerei sale. O furtună năpraznică, cu tunete înspăimântătoare şi fulgere sclipitoare brăzda cerul. Alexandru auzi în surdină un mormăit şi văzu în vale, lucind prin întuneric, o steluţă argintie, coborând încetişor. "Este Neânfricatul", gândi fericit băieţelul. „I-a fost dor de mine. A venit să mă vadă. Acum, însă, nimeni nu-l mai poate urmări, să-i facă rău. Este în sfârşit liber...
Notă: Aceasta este o poveste. Întâmplările, personajele sunt fictive şi orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.