Vechi Prieteni Poem by Valentin Busuioc

cu un scaun gol în faţă
şi cu razele soarelui încălzindu-i mâinile
în fiecare dimineaţă la aceeaşi oră
bătrânul își bea cafeaua pe îndelete
ca și cum ar fi ultima
şi ieri a fost la fel
şi acum o lună
şi anul trecut
însă cu zece ani în urmă
fix la aceeaşi oră
scaunul din fața lui era cald
și nici nu era așa scorojit
dar nu mai contează
important e că şi pe el a stat cineva
poate chiar acelaşi bărbat
care stă acum vizavi
şi-i vorbeşte ca unui vechi prieten
de parcă nu s-ar fi văzut demult
de parcă ştiu că va veni şi acea zi
când
înțelegând totul
nu-și vor mai spune
nimic