Veronica Micle

(22 April 1850 - 3 August 1889 / Năsăud)

Dialog liric - Poem by Veronica Micle

Şi-acum mă-ntreb eu: simţirea
adâncă
Cum de se naşte pentru un portret?
Căci nu văzusem ochii tăi încă,
Ştiam atâta că eşti poet!

De-aş putea întrupa iubirea
Ce simţesc eu pentru tine,
Timpul şi nemărginirea
Dânsa le-ar cuprinde-n sine…

Să pot întinde mâna s-o pun
pe fruntea ta
Încetul la o parte şuviţele le-aş da,
Senină să rămâie, curată ca un crin,
Icoană de iubire la care să mă-nchin.

Dar tu ca un luceafăr departe
străluceşti
Abea câte o clipă în cale-mi te iveşti,
Apoi dispari; - şi-n urmă rămâi
în gândul meu
Vedenie iubită la care mă-nchin eu.

Şi-n oara cea de pace, de sfântă
liniştire,
Fiinţă mult iubită, ce-n lume
te-ntâlnesc
Decât oricând atuncea mai mult eu te
slăvesc…
La tine se îndreaptă cu drag
a mea gândire.

Şi a cerurilor taină adâncă şi divină,
Ce-n mintea-mi mărginită îmi pare
c-o cuprind -
Ca s-o-nţeleg mai bine eu ochii
mi-i închid -
Şi-atunci văd că de tine e inima
mea plină


Comments about Dialog liric by Veronica Micle

There is no comment submitted by members..



Read this poem in other languages

This poem has not been translated into any other language yet.

I would like to translate this poem »

word flags

What do you think this poem is about?



Poem Submitted: Saturday, June 2, 2012

Poem Edited: Saturday, June 2, 2012


[Report Error]