Eu șI Chris Poem by Dorina Neculce

copilul se oprea adeseori la poarta noastră
îmi asculta plânsetul înfundat
prin care mi se scurgeau ochii

odată mi-a ridicat pleoapa grea şi înroșită
s-a strecurat înăuntru şi plângea ghemuit
cât să îmi dea răgazul de a te putea visa
alergând peste clipe

după ani şi ani m-am întors
şi am auzit scâncetul sfâșietor
în pieptul supt al copilului
m-am furișat pe fereastra larg deschisă
şi m-am scăldat în lacrimile Lui
spre a-i dărui liniștea de a ne visa fericirea

fericirea-femeia aceea despletită
cu mantia ei străvezie ţesută-n ochi iluzorii
care îşi jelește morții
pe sub porțile închise ale cimitirelor
pe când cocoșii cântă și a treia oară

priveşte, Chriss!
! unghiile ne-au crescut ca nişte elitre
chipurile ni se profilează întunecat
în rama aurie a tabloului
apa rochiei mele se tulbură
sub văpaia ochilor tăi de chihlimbar

hai să ne așezăm așa cuminți
cât mai departe de uitare
până se arată zorii
în piațeta părăsită
statuile se dezgolesc de timp
sărutându-și vârful degetelor
iar Noi evadăm ținându-ne de mână
în aceeași crudă realitate-halucinație-visare