Furtuna Poem by Dorina Neculce

se întețește,

Trâmbe de nisip se ridică

mânate de furia norilor plumburii.

Firele arzătoare îmi biciuie obrajii,

astupându-mi gura până la sufocare.


*

Mă eliberez,

Aproape strig,

dezlănțuind mugetul mării...


**

Se învolbură amenințător nemărginirea.


***

Un spirit al locului

îmi face semne disperate.

Cere ajutor, cu o voce supraomenească...


****

De nu mi-aș pierde sufletul.

Văd în vacarmul iscat

o liniștită fâșâie de faleză lucitoare.

M-aș putea elibera, gândesc.


*****

Un val uriaș, neașteptat,

vrea să îmbrățișeze cu furie țărmul.

În orbirea lui mă confundă cu o nimfă străvezie.


******

Îmbrățișarea dureroasă mă aruncă

în spuma albastră.


*

Apă și nisip se iau de piept

într-o complicitate tainică...


**

Am obosit...

Vreau să adorm...


***

Îmi așez mâinile sub obraz...


****

Marea-împăcare îmi mângâie duios

obrazul biciuit și tâmpla zdrențuită.


*****

Albatroșii rescriu, cu zborul lor tandru,

o poveste începută demult,

când flautul cânta cu glas de pasăre măiestră.


Cerul o primește cu uimire.


******

Soarele se scaldă, alăturea de mine, în asfințit,

sfințindu-și chipul de zeu nemuritor

în lumina aprinsă din ochii mei

stropiți cu pulbere de chihlimbar.