Mărul Adam-Ilor Poem by Dorina Neculce

cu urme vișinii

îmi scriu povestea în chip silicificat
culoarea sufletului îmi curge prin epidermă
și îmi scobesc la mijloc de suflet un fel de inimă pustie
mâini bâjbâie prin întuneric după un stâlp de fum
mă clatin mă întind mă sprijin iar de malurile ceții
alerg desculț peste scoicile ascuțite
privesc farul înstelat înfipt cu brațele în marea turbată
aștept nisipul să se adune să îmi curbez pentru o secundă timpul îmi plâng plecarea dar infinitul nu o să se stingă
cuprind cu o mână cerul cu alta edenul
te strig să guști din mărul adam-ilori și
ziua mi se proptește în umăr
ascult cântecul păsărilor paradisiace
îmi fixez ochiul sub pleoapa ta care
se zbate ca o spărtură în zid
fac în trup un sanctuar
tu scânteiezi tristețile pe coastă
şi mă adormi în trupul veșniciei
pe când lumina se izbește în ferestre
același fluture albastru ridică antenele firave
dansează menuet așternându-mi la picioare
o nouă dimineață cu iz de trandafiri sălbatici