Oda (In Metru Antic) / Ode (In Antique Meter) Poem by Magdalena Biela

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Sîngurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!
Mihai Eminescu
.............................................
Ode (in antique meter)



Didn't believe I'd ever learn to die;
Forever young, veiled in my toga,
My dreamy eyes I've raised to the star
Of solitude.

When suddenly you emerged in my way,
deep agony, you, painfully sweet...
To the bottom I drank the draught of death
merciless.

Doleful I burn alive tortured like Nessus.
Or like Hercules poisoned by his tunic;
My ardor to quench I cannot with all
waters of the sea.

Consumed by my own dream, I sigh and moan,
On my own pyre, I am melting in flames...
May I resurrect luminous from it, like
the Phoenix Bird?

Perish from my way the bewildering eyes,
Return to my heart, sweet indifference;
So I can peacefully die,
Give me back to myself!

English version,