CIRCUL DOMESTIC Poem by Claudiu Komartin

Scriu noaptea într-o dureroasă dezordine
presimţirea unui dezastru mă îndeamnă să nu mă opresc
vocea mea tandră ca o piatră de moară
macină-n gol cuvinte
mereu înaintea mâinii

acum că hârtia s-a împuţinat văzând cu ochii
mâna mea scrie mic şi fără vreun semn de punctuaţie
independent de trup sau de nisipul aşternut pe laringe

stau la pândă
viaţa mea nu are sens
dacă ceva scapă privirii mele puternice
tatăl meu a fost ofiţer
şi astăzi mă îngrozeşte către dimineaţă
umbra lui milităroasă profilată de-a lungul peretelui

acum tatăl meu e aproape un om bătrân
se ţine încă bine
îmi reproşează mai rar decât altădată
că sunt neîndemânatic
şi indisciplinat
îl scotea din minţi că nu produc mai nimic
şi că pun suflet pentru lucruri pe care nu le-nţelege

scriu noaptea şi asta îmi dă curaj
obrajii îmi dogoresc
de parcă aş sta lungit pe zăpadă
în piaţa constituţiei

şi aş privi casa poporului arzând.