Claudiu Komartin Poems

Noaptea asta nu știe cuvintele de introducere

Noaptea asta cu roboței și lasere, cu mașinuțe teleghidate

Noaptea asta murdară de leșie pe mâini

Noaptea asta care-ți aruncă totul în față

Noaptea asta răpește autostopiști și îi închide într-o mansardă cu animăluțe de pluș și clovni

Noaptea asta trage cu ochiul în hârtiile unui poet care nu mai crede

Noaptea asta ca o lungă alegorie

Noaptea asta se tranșează vechile diferende, se trag storurile, se închide casa

Noaptea asta privește emoționată din mulțime alegerea unui nou papă

Noaptea asta în care tigrii albi visează pasărea-arc

Noaptea asta fără limbă și fără ochi o căpățână din care se scurge ceva

Noaptea asta cu laptele ei demachiant, cu blestematele de bretele

Noaptea asta te leagănă, toarce mieros lângă tine, ți se bagă în suflet

Noaptea asta se joacă cu tine frumos și te lasă într-o baltă de sânge

Noaptea asta fumează în ciuda avertismentului de incendiu

Noaptea asta gâtuită de emoție ca o debutantă

Noaptea asta va scoate din priză câteva suflete

Noaptea asta ieșită de pe porțile Utilajului, gata să se sacrifice pentru o cauză nobilă

Noaptea asta Dantelă și Exterminare

Noaptea asta sculptată-ntr-un lemn

Noaptea asta, camera și distanța, corpurile de tăcere din jur

Noaptea asta mirosind a aluat și a vopsea proaspătă

Noaptea asta, pâinea și carnea sunt negre ca într-un poem de Antonio Gamoneda

Noaptea asta nu știe de glumă când vine vorba de dragoste

Noaptea asta e o comunistă cu sâni puternici și cu idealuri de neatins

Noaptea asta dezarmează focoasele nucleare

Noaptea asta răstoarnă stațiile de forare și le îngroapă la mari adâncimi

Noaptea asta le bagă spaima în sân celor care au crezut că imaginația nu

Noaptea asta cu stele mari și stinse ca ochii lui Emily peste Amherst
...

This night does not know the words of introduction

This night with little robots and lasers, with Scalextric toy cars

This night dirtied by grease

This night that throws everything in your face

This night that is kidnapping hitchhikers and shutting them away
in an attic filled with toy animals and clowns

This night that is secretly looking at the papers of a poet who
no longer believes

This long night of allegory

This night the old differences are coming to a head, shades pulled
down, the shop shut up

This night anxiously anticipating from the crowd
the announcement of a new pope

This night when white tigers are dreaming of the wind-up bird

This night with neither tongue nor eyes, a scalp from which
something is slowly leaking

This night with its cleansing milks, its goddamned braces

This night that's rocking you, this silky purring beside you, that
leans deep inside

This night, it plays nicely with you & leaves you bloodied

This night that's smoking despite the ban on burning

This night throttled by the trepidation of a first entry

This night that unplugs souls

This night that exits the gates of the Machine ready to sacrifice itself
for a noble cause

This night of Lace and Extermination

This night carved out of wood

This night, room and distance, with bodies of silence surrounding

This night smelling of dough and fresh paint

This night when bread and flesh are black as in a poem
by Antonio Gamoneda

This night does not play the fool when it comes to love

This night is a revolutionary with fierce breasts and unattainable ideals

This night disarming nuclear warheads

This night overturning drilling platforms and plunging them to great depths

This night filling with horror those who thought that imagination
could not

This night with great and dimmed stars like the eyes of Emily
over Amherst
...

Îmi amintesc o casă de cărămidă
şi o alee lungă, coborând către o curte întunecoasă
în care iarba necosită se ridica în august
până la genunchi. Revăd acolo corpul Irinei,
prăbuşit printre scaieţi, gângănii, tufe de cimişir - şi lumea
încetinind lent,

în ritm cu freamătul pieptului ei, până la o
părăsire totală. Surâzând extatic.
Am în minte glezna aceea subţire (doar puţin înroşită
de bareta sandalei)
şi pulpa albă, aproape cântând,
înfiorată de vântul stârnit din senin.

Au trecut aproape doi ani.
Este vară din nou, un anotimp copleşitor
ce îmi dictează şi cea mai simplă mişcare.
Trupul ei s-a împlinit între timp, părul îl poartă mai lung
(mi se spune), iar furia, ei bine,
furia mi s-a domolit, distilată prin atâtea lucruri şi vorbe.

Sunt un om politicos şi singur
imaginându-şi tot mai des
o casă de cărămidă
şi o alee lungă,
coborând către un loc întunecos şi rece,
fără întoarcere.
...

I remember a brick house
and a long alley descending toward a courtyard in shadow
where in August the unmown grass stood high,
up to my knees. I can see Irina's body stretched out there,
among the thistles, the small insects, the boxwoods - and the world
slowing to the rhythm of the rise and fall

of her chest, until full abandonment of the self. An ecstatic smile.
I keep in my mind her thin ankle (a little reddened where
the strap of her sandal rubbed)
and her white thigh, all but singing, stirred
by a gust of wind out of nowhere.
Nearly two years have gone by.

It's summer again, an overwhelming season
that dictates even my least movement.
In the meantime her body has filled out,
she now wears her hair longer
(they tell me) and the fury, oh well, my fury has diminished,
distilled by so many things, so many words.

I'm a lonely, polite man
imagining more and more often
a brick house
and a long alley
descending toward a cold place in shadow,
to which there's no return.
...

Scriu noaptea într-o dureroasă dezordine
presimţirea unui dezastru mă îndeamnă să nu mă opresc
vocea mea tandră ca o piatră de moară
macină-n gol cuvinte
mereu înaintea mâinii

acum că hârtia s-a împuţinat văzând cu ochii
mâna mea scrie mic şi fără vreun semn de punctuaţie
independent de trup sau de nisipul aşternut pe laringe

stau la pândă
viaţa mea nu are sens
dacă ceva scapă privirii mele puternice
tatăl meu a fost ofiţer
şi astăzi mă îngrozeşte către dimineaţă
umbra lui milităroasă profilată de-a lungul peretelui

acum tatăl meu e aproape un om bătrân
se ţine încă bine
îmi reproşează mai rar decât altădată
că sunt neîndemânatic
şi indisciplinat
îl scotea din minţi că nu produc mai nimic
şi că pun suflet pentru lucruri pe care nu le-nţelege

scriu noaptea şi asta îmi dă curaj
obrajii îmi dogoresc
de parcă aş sta lungit pe zăpadă
în piaţa constituţiei

şi aş privi casa poporului arzând.
...

I write only at night due to a painful disorder
urged on by a premonition of disaster
my voice soft as a millstone
grinding words in vain
before they can ever reach my hand

now that the paper has shrunk before my eyes
I'm writing in small letters disregarding punctuation
disregarding my body and the say filling up my larynx

I lie in wait
my life is pointless
if anything eludes my scrutiny

my father was an officer
even now his militant shadow terrifies me
crawling along the walls at daybreak

he's almost an old man now
he's still in good shape
he hardly ever scolds me these days
for being clumsy and undisciplined
it drove him nuts
that I didn't produce
that I poured my soul
into matters beyond his comprehension

I write only at night and this emboldens me
my cheeks searing
as if I'm lying in the snow
in Constitution Square

and watching Parliament burn.
...

Azi m-am trezit ştiind totul
deşi aş fi preferat orice altceva:
să respir normal măcar o gură de aer
să pot să rostogolesc un gînd bun între pereţii craniului
hainele de pe mine să nu miroasă a transpiraţie şi mucegai
în cap bubuiturile se-ntețiseră
nu doar petarde şi artificii, cum se întîmplă pe-aici de crăciun
era ca şi cum cineva ar fi lovit isterizat
cu pumnii într-un borcan mare şi gol

de cinci zile, ştiu:
sunt plicul cu anthrax pe care-l primeşti într-o joi la birou
sunt schimonoseala ta de invidie
sunt o lamă de ras ţinută sub limbă
sunt tot ce-ţi place, tot ce-i cancerigen şi obscur
îţi vei aduce aminte de mine, omule din supermarket?
sunt un nimic şi mă cred dracul gol
sunt tusea seacă de care nu mai scapi
sunt răutatea şi ura anului 2005

de cinci zile febră şi singurătate
de cinci zile numai porcii valsează noaptea
înaintea ochilor mei înroşiţi de nesomn
şi ceai fierbinte, şi o flegmă groasă, pustiitoare
curgîndu-mi prin trupul chircit între aşternuturi
de cinci zile braţele mele subțiate
se întind meschin către nimeni

fiindcă eu sunt nimeni
şi lumea este împărăţia mea.
...

Today I woke up knowing everything,
though I'd prefer anything to that:
to take, at last, a deep breath,
to be able to unwind a good thought inside the walls of my skull.
I wish my clothes didn't smell of mildew and sweat,
that rumble growing louder in my head,
not just firecrackers and sparklers, as on Christmas,
as if someone was hysterically beating
the walls of a huge, empty vessel
with his fists.

For five days, I know:
I'm the envelope of anthrax you receive some Thursday at the office.
I'm your envious whine.
I'm the razorblade under your tongue.
I'm all the things you like, all that's cancerous and obscure.
Will you remember me, supermarket man?
I'm nobody. I think I'm the devil incarnate.
I'm the dry cough you cannot shake.
I'm the meanness and hatred of the year 2005.

For five days it's fever and loneliness.
For five days only pigs and night before my eyes,
the red of insomnia
and hot tea, my body coiled under sheets
run through with thick, devastating phlegm.
For five days my thin arms
reach out purposely towards nobody

because I am nobody
and the world is my kingdom.
...

Ştiu că poezia mea nu înseamnă nimic
decât într-o lume din care tu eşti absentă.

Am o copită în loc de inimă
şi-un ghem de păr în loc de ficat.

Crezi că am căutat-o cu lumânarea?
La ce te zgâiești, Jószef Attila?

Un acordeon în flăcări
risipeşte cântecul comprimat al
hălcii pe care creierul o înfulecă pe ascuns.

În mijlocul gloatei, canibalul sfios şi senil îşi
sărută mâinile
împroşcând cu salivă
obrazul acesta de porc
ce se alintă, râde, se clatină,

se clatină groaznic în ştreang.
...

I know my poetry means nothing
other than in a world you are absent from.

I have a hoof in place of a heart
and a hair ball instead of a liver.

Do you think I carried the candle for it?
What are you staring at, József Attila?

A blazing accordeon riffles through
the compacted singing of a chunk of meat
which must be gulped down in hiding.

Amidst the rabble, the shy senile cannibal
is kissing his own hands
splattering with saliva
the cheek of a coddled swine
who's laughing and staggering

staggering horribly on the gallows.
...