Doar Un Geam Poem by Puiu Alice

E-o transparență în cochilia din oglindă
și-n stalactită e dorul apei de țărână
Auzi un suspin înflorind pe ramuri de păsări,
și polenul dintr-un vis
pe degetele nopții picurând
și-n aurora din vioară
cum râde-un copil?
Auzi moartea scrijelind semne
pe zidul ce poartă-n deznădejde numele noastre,
și ninsoarea din șoapta despărțirii
și geamătul pustiului din stele?
Unde-s corăbiile ce leagănă-n cearcăne
o zodie pecetluită-n palme?
Unde-i anotimpul întârziat în rană
când inima e-un labirint de jar?
E-o transparență în oasele orei,
în veșnicia tăcerii păsări sting zarea
cuvinte sărută țărmul rugăciunii,
se desperechează speranțe
pe tâmpla așteptării.
În camera oarbă eu sunt doar un geam
prin care noaptea se uită afară.