Eclipsă / Eclipse Poem by Magdalena Biela

Renunţ la milă greu ca la un viciu,
Cu milă sunt drogată de copil.
Alb înstelată de ridicol plâng
Lângă fricos, lângă învins, lângă umil.

Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving,
Surâzători sub steaua mea sterilă.
De gingăşie tot mai mult mă-ntunec
Şi pier de umanism şi milă.

Înduioşate mâini întind să mângâi
Fiare gonind spre mine hămesite,
Şi-mi pare rău că n-o să mai sărut
Şi botul care mă ucide.

Nici n-am trăit spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins în ţărnă rădăcini genunchii,
Şi-mi trece viaţa încercând să-mi cresc
La capetele aripilor unghii.

ANA BLANDIANA
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Eclipse

I give up mercy hard as an addiction,
With mercy I've been drugged since infancy.
White starry ridiculed I cry
Beside the fearful, the defeated, the lowly.

I cry for stupid and the stupid beat me,
Smiling beneath my barren star alcove
Of tenderness more and more I darken
And I perish of humanism and love.

Heartwarming hands I stretch out to comfort
Beasts chasing me famished with thrill
And I'm sorry that I will kiss no more
The snout that comes to me for kill.

I didn't even live not to offend someone,
My knees caught roots in the earthly dust,
And my life is wasted trying to grow
Fingernails to my wings, for I must.

Maria Magdalena Biela