(LA CE TE ZGÂIEȘTI) Poem by Claudiu Komartin

Ştiu că poezia mea nu înseamnă nimic
decât într-o lume din care tu eşti absentă.

Am o copită în loc de inimă
şi-un ghem de păr în loc de ficat.

Crezi că am căutat-o cu lumânarea?
La ce te zgâiești, Jószef Attila?

Un acordeon în flăcări
risipeşte cântecul comprimat al
hălcii pe care creierul o înfulecă pe ascuns.

În mijlocul gloatei, canibalul sfios şi senil îşi
sărută mâinile
împroşcând cu salivă
obrazul acesta de porc
ce se alintă, râde, se clatină,

se clatină groaznic în ştreang.