LA MASA DE LANGA FEREASTRA Poem by Ion Mureşan

"Aici la dumneavoastră se plînge şi se fumează mi-nu-nat!"
i-am zis barmanului, căci adeseori, la masa de lîngă fereastră
tîrziu în noapte am suspinat,
gîndindu-mă că tu eşti departe, departe dragostea mea,
şi că nu o să te mai văd niciodată.

Iar acesta, "faţă unsă cu ulei ca un lacăt de fier",
gâfâia şi sufla în pahar ca să-l aburească:
"Domnule, am fi onoraţi să plîngeţi la noi,
am fi onoraţi să fumaţi! Şi ca să plîngem împreună,
în cinstea dumneavoastră îmi trag două palme!
În cinstea dumneavoastră îmi mai dau încă una!
Oricum, în cultura română se plînge prea mult,
căci, cu voia dumneavoastră, sîntem un popor de plîngăcioşi!"
Şi a apus blînd capul lui de îngeraş bătrîn între pahare -
lună între dealuri ninse.

Iar cîrciuma plină ochi: trei-patru bărbaţi la o masă,
cocoşaţi ca bursucii peste scrumiere.
(Feţe strîmbe de durere
şi tăcute ca în vis).

Apoi a fost miezul nopţii, apoi a trecut de miezul nopţii
şi cocoaşele au început să le tremure în spate, să urce şi să coboare,
de parcă fiecare avea o curcă sub haină
cu ghearele înfipte-ntre coaste. Iar barmanul umbla printre mese cîntînd:
"Dar eu cum să te uit, cum să te uit, cum să te uit
cînd sărutarea ta este atît de dulce!"
Atunci pe sub gulere curcile şi-au scos capul, ca şerpii,
steaguri cu ciucuri roşii lîngă fiecare ureche, steaguri hîde, steaguri cu cioc,
şi vaietele treceau ca cerşetorii de la o masă la alta:
"Glu-glu-glu, Maria, de ce m-ai părăsit?
Glu-glu-glu, Maria, de ce m-ai înşelat tu pe mine?
Glu-glu-glu, Maria, pentru tine am înfundat puşcăria!
Glu-glu-glu, Maria, ce mă fac eu cu cinci copii?"

Şi fiecare masă
era ca o casă
cu trei-patru hornuri fumegînd,
şi noi beam cu coatele pe acoperiş.

Iar sub tavan, scîrţîind,
pe un ghem sur ventilatorul ne depăna plămînii.

Lacrimi şi scrum în scrumiere, apă neagră.

Şi cum stam aşa cu faţa la perete
am început să rîd.
Şi-am arătat cu degetul în sus şi am zis:
"Au încetat lucrările! Au încetat toate lucrările!"
Şi ieşind în stradă am privit cerul:
şi cerul era ca un şantier părăsit în grabă la venirea iernii.